Gelozia simplă şi complexă: Dacă nu aş fi nebun după tine, aş fi doar nebun.

             

Gelozia simplă începe ca un sentiment de disconfort la gândul că ai putea pierde afecţiunea altcuiva. În gelozia complexă, perspectiva pierderii se simte ca o autodiminuare nejustificată. Devii mai mic şi mai puţin preţios, şi asta pentru că cineva te manipulează şi te trădează.

Gelozia simplă motivează comportamentul de a căuta afecţiunea/recompensa - încerci să fii mai cooperant, serviabil, sau tandru, şi aceasta, de obicei, atrage după sine un răspuns pozitiv suficient cât să atenueze disconfortul. Gelozia complexă motivează atacul, fie în exterior, fie în capul tău. Te face să-i devalorizezi pe ceilalţi şi să încerci să-i controlezi, şi asta invariabil înrăutăţeşte lucrurile.

Gelozia simplă apare pentru prima dată în copilăria timpurie, când copilul îşi vede părinţii manifestând afecţiune unul pentru celălalt sau pentru un alt copil. Copilul atunci încearcă să se strecoare între părinţii care se îmbrăţişează şi încearcă să fie cât mai drăguţ şi mai adorabil posibil. Sosirea unui frate sau soră cauzează adesea regresie cum ar fi enurezisul (udă patul noaptea) şi o vorbire ca de copil mic. Regresia este, în parte, o încercare de a părea mai adorabil pentru părinţii preocupaţi de celălalt copil: "Sunteţi atraşi de bebeluşi? Nici o problemă, şi eu pot face asta."

Gelozia simplă reglează distanţa; Gelozia complexă extinde distanţa

Gelozia simplă funcţionează la multe cupluri ca un fel de reglator de distanţă. Când partenerii se îndepărtează, împunsătura geloziei impune mai multă atenţie şi un comportament de apropiere. Se poate întâmpla frecvent atunci când relaţia este mai nesigură, mai ales în stadiile de început când se formează legătura emoţională, când cele 2 părţi sunt mai vulnerabile la respingere. La acel moment trece neobservată, pentru că partenerii urmează tendinţa naturală de a fi mai iubitori. Ei se reconectează, iar gelozia se reduce imediat.

Când părţile nu se pot reconecta, gelozia simplă nu funcţionează.Atunci când apar resentimentele în relaţie şi acestea blochează comunicarea, gelozia simplă se transformă în sentimente negative generalizate pentru celălalt. Nu este un semn bun când resentimentul înlocuieşte gelozia. Dispreţul va urma foarte curând.
Gelozia simplă poate deveni complexă când copii sunt pedepsiţi pentru faptul că încearcă să fie drăguţi şi adorabili ca răspuns la durerea excluderii. Ei pot interpreta excluderea nu ca o motivaţie internă de a se reconecta ci ca un atac extern. Percepând atacul, ei se simt îndreptăţiţi de a riposta.
Mai frecvent, gelozia complexă coincide cu sinele care se dezvoltă - un concept liber care include conceptul de sine, identitatea, eficacitatea şi valorizarea sinelui. Iese la suprafaţă complet dezvoltată în adolescenţă şi până în primii ani ai tinereţii de vine o problemă majoră în relaţiile apropiate pentru cei care suferă de un sentiment de sine rigid sau insuficient integrat.

Gelozia simplă exprimă valoare; Gelozia complexă te înnebuneşte

Gelozia simplă creşte valoarea celui pe care-l iubeşti - vrei mai mult din el/ea. Gelozia complexă devalorizează pe cel iubit - vrei să-l controlezi, pedepseşti sau să-l eviţi.
Gelozia simplă este bună pentru o relaţie. Cei mai mulţi oameni nu ar vrea un partener căruia să nu-i pese dacă ei s-au culcat cu toată echipa de hochei masculină şi cu cea feminină. Dar chiar şi gelozia simplă este bună în doze mici. Gandiţi-vă la ea ca la un acid concentrat care are nevoie să fie diluat foarte mult ca să fie util fără să dăuneze. Gelozia compleză nu vine niciodată în doze mici şi eventual roade din inima relaţiei.
Gelozia complexă transformă oamenii în Jekyll şi Hyde. Când te simţi apropiat de partenerul tău, nu te poţi imagina vreodată gelos pe el - "Cum am putut gândi acele lucruri urâte," sau, "E aşa de minunat, cum mi-am putut imagina că m-ar trăda vreodată!" Dar odată ce sentimentul de apropiere scade, obsesiile se reîntorc, şi te porţi şi simţi ca o persoană total diferită.
Gelozia complexă este, de obicei, obsesivă. Nu te poţi opri să te gândeşti la o serie de incindente - reale sau imaginare - care o invocă. Obsesiile deteriorează testarea realităţii. Dacă ele persistă, poţi deveni paranoic, cu idei delirante sau halucinatorii.
Următoarea mea postare va arăta cum să-ţi reglezi gelozia complexă înainte de a-ţi strica relaţia şi a te înnebuni.

Nu lăsa anxietatea să te împiedice să-ţi trăieşti visele!

Învaţă cum să-ţi  controlezi anxietatea şi să mergi mai departe.

Te face anxietatea să eziţi şi să te îndoieşti de tine? Când te gândeşti să începi un proiect nou sau să mergi într-o adunare cu oameni pe care nu-i cunoşti, simţi că ţi se strânge stomacul sau eşti îngrozit? Vii cu o mulţime de motive ca să nu faci o activitate  profitabilă şi potenţial amuzantă care implică un oarecare risc, cum ar fi să te înscrii într-un club de hiking sau într-o organizaţie de voluntari, să-ţi postezi profilul on-line pe un site de dating, să te menţii în formă, să începi un blog sau să-ţi transformi hobby-ul într-o mică afacere? Faci nenumărate cercetări dar nu faci niciodată următorul pas pentru a-ţi transforma ideile în acţiune? Dacă seamănă cu tine, e posibil ca anxietatea şi prudenţa excesivă să-ţi stea în cale şi te oprească să-ţi aduci la îndeplinire visele şi să trăieşti o viaţă plină de sens şi împlinită. Evitarea înrăutăţeşte lucrurile şi te face mai puţin încrezător în forţele proprii, în timp ce trecerea la acţiune creează un ciclu pozitiv ce ajută ca anxietatea ta să scadă în mod natural. Dar de unde să începem? Strategiile de mai jos furnizează o hartă a drumului de a merge mai departe şi de a face primul pas către viaţa la care visezi!

Nu aştepta ca anxietatea ta să scadă de la sine

Anxietatea ta este legată de o parte a temperamentului tău şi nu va scădea de una singură.Creierele umane sunt programate să nu le placă incertitudinea, impredictibilitatea şi schimbarea, iar unii dintre noi suntem anxioşi din fire. Cu toate acestea, când începi să acţionezi pentru a-ţi îndeplini scopurile chiar dacă eşti anxios şi se întâmplă să suprevieţuieşti acestei experienţe, creierul tău etichetează incertitudinea ca pe ceva mai puţin periculos. De-a lungul timpului, îţi construieşti un sens de eficacitate personală - începi să te vezi ca pe cineva care acţionează şi are sucees când se simte anxios.

Propune-ţi un scop realist care este important pentru tine

Noi toţi avem personalităţi, temperamente şi preferinţe diferite. Nu toţi vrem  să ne facem avocaţi, să avem sute de prieteni, să alergăm la maraton, să fim foarte slabi sau să trăim într-un conac. Anxietatea te face să te vezi pe tine ca fiind mai puţin talentat, mai puţin demn de a fi iubit şi mai puţin competent decât alţii. Când te gândeşti să mergi mai departe, dacă nu te cunoşti pe tine însuţi, poţi să-ţi stabileşti ca obiectiv să devii ca prietenul tău sau ca vecinul tău - să faci ce este acceptat de societate sau ce alţii aşteaptă de la tine. Este foarte greu să-ţi stabileşti şi să urmăreşti obiective dificile şi pe termen lung, atunci când nu eşti pasionat de acea activitate. În loc să te gîndeşti la ce "ar trebui" să faci, priveşte înăuntrul tău şi puneţi întrebarea ce vrei de fapt. Poate eşti o persoană creativă, poate îţi place să călătoreşti, să ai o viaţă echilibrată, o viaţă sănătoasă, sau îţi doreşti să găseşti un partener care să ţină la tine. Orice ai vrea, gândeşte-te care ar fi cel mai uşor lucru cu care ai putea să începi. Formulează-ţi scopul foarte precis ca, de ex. "săptămâna viitoare mă voi plimba de 3 ori a câte 20 de minute". Nu poţi urca un munte dintr-o dată şi este mult mai probabil să-ţi îndeplineşti scopul pe baza unei motivaţii intrinseci (care vine din interior) decât dacă încerci să-i mulţumeşti pe alţii.

 Ai încredere în proces

Aşa cum Martin Luther King Junior spunea “Încredere înseamnă să faci primul pas chiar dacă nu poţi vedea încă toată scara." Chiar dacă nu ai destulă încredere ca să poţi începe, încrederea va veni dacă vei face primul pas. Cu cât acţionezi mai mult, cu atât vei începe să ai succes şi vei începe să ai încredere în tine, în întregul proces, în univers.  Adesea încep să scriu o postare pe acest blog fără să ştiu exact ce voi scrie. Am învăţat că, dacă am o intenţie reală de a-mi ajuta cititorii şi un mesaj de împărtăşit, atunci aceasta se va întâmpla. Cum spun mulţi alţi scriitori, dacă începi să scrii, ideile se vor forma şi "capodopera ta creativă" va apărea în timp ce anxietatea diminuează și vei rămâne cu o poveste de spus sau cu pasiunea reală pentru ideile pe care doreşti să le exprimi. La fel se aplică şi în alte domenii ale vieţii cum ar fi începerea unui nou loc de muncă, a unui nou proiect, a unei noi relaţii ori a unei noi afaceri.

Redu catastrofizarea

Oamenii anxioşi au tendinţa de a pune accent pe ceea ce poate merge prost şi pe ce rău va fi dacă îţi asumi un risc şi vei obţine un rezultat negativ. Ce-ar fi dacă mergi la o întâlnire şi persoana respectivă se dovedeşte a fi nepotrivită sau nu te mai sună apoi? Ce-ar fi dacă investeşti o sumă mică de bani într-o afacere şi aceasta nu merge sau dacă ai aplicat pentru un job şi nu te-au chemat la interviu? Ce-ar fi dacă ţi-ai schimbat job-ul pentru că te simţeai mizerabil şi constaţi că ai nimerit şi mai rău? Şi pentru că nu îţi doreşti astfel de rezultate, cît de rele sunt ele în realitate? Sunt la fel de rele ca şi cum te-ai îmbolnăvi de cancer sau dacă ţi-ar muri un membru al familiei? Bănuiesc că răspunsul este "Nu"! Ai putea să supravieţuieşti? Crezi că ai putea depăşi aceste momente sau ai încerca din nou folosind o altă metodă de această dată? Pun pariu că ai putea! Anxietatea te face să supraestimezi riscurile unei acţiuni, dar care ar fi riscurile de a rămâne într-o situaţie nefavorabilă? Nu vei regreta că nici măcar nu ai încercat să îţi îndeplineşti visele?

Motivează-te singur şi încetează să te mai critici

A-ţi urma visele este destul de greu şi, inevitabil, vei avea obstacole de înfruntat şi probabil vei avea şi perderi de-a lungul drumului. Dar nu trebuie să faci ca aceste bariere să fie şi mai mari blamându-te de fiecare dată când lucrurile nu îţi ies aşa cum ai fi vrut. Multe dintre reuşitele importante ale vieţii au un dram de noroc şi o incertitudine. Noi putem controla ce facem noi, dar nu putem controla marketing-ul sau ce fac alţi oameni. Tu te poţi apăra în timp ce alţii te critică şi te resping, dar asta nu înseamnă neapărat că tu ai făcut ceva greşit. Creierele noastre se îndreaptă în mod natural spre partea negativă a lucrurilor pentru că ele sunt orientate mai mult către protecţie, decât către dezvoltare. Pentru a trece peste acest fapt, trebuie să te concentrezi în mod deliberat pe ceea ce este pozitiv în situaţia dată. Apreciază-te că îţi asumi riscuri, cu tot disconfortul pe care ţi-l creează! Nu poţi controla rezultatul, aşa că laudă-te pentru eforturile făcute şi astfel vei continua să fii motivat! 

Cu aceste mijloace, poţi începe să-ţi stăpâneşti anxietatea, decât s-o laşi pe ea să te stăpânească. Nu se pune problema de a scăpa de anxietate, ci de a alege de a merge înainte şi de a întreprinde acţiuni constructive în ciuda anxietăţii, construind astfel rezistenţă şi încredere în tine şi deschizându-te către noi posibilităţi pentru o viaţă productivă şi plină de sens.  

Nu este uşor dar merită cu siguranţă efortul!

Cum influențează Furia, Anxietatea și Depresia, starea de sănătate

Emotiile noastre sunt extrem de importante pentru mentinerea starii de sanatate.

Cercetarile stiintifice au evidentiat legatura dintre emotii si sanatate, fiind foarte stransa in cazul sentimentelor negative: furie, anxietate, depresie. Daca sunt accentuate si prelungite, aceste stari pot creste vulnerabilitatea la boala, pot amplifica simptomele sau pot impiedica recuperarea. Pe de alta parte, starile pozitive, cum ar fi linistea si optimismul, au efecte benefice asupra starii de sanatate.Daca vrem sa aflam de ce ne imbolnavim intr-un anumit moment, trebuie sa luam in considerare multi factori. Suntem expusi in mod constant actiunii unor microbi sau unor celule din corp care incep sa se transforme in tumori si, cu toate ca sistemul imunitar le supravegheaza in permanenta, exista multe lucruri care il pot slabi. Unul este ereditatea: putem mosteni o tendinta genetica de a contracta boli autoimune, cancer sau altele. Alti factori pot fi obiceiurile proaste: fumatul poate provoca boli de plamani, iar alimentatia nepotrivita poate slabi sistemul imunitar. Mediul este si el un factor: poluarea aerului in timpurile moderne a cauzat o crestere semnificativa a problemelor respiratorii.

O noua descoperire facuta in ultimii cinci sau zece ani afirma ca starile psihice pot influenta puterea sistemului imunitar si robustetea celui cardiovascular. Starile emotionale sunt singurele care au fost cercetate din punct de vedere stiintific. Cele daunatoare sunt furia sau ostilitatea, depresia – care nu include doar tristetea, ci si autocompatimirea, sentimentul de vinovatie si disperarea -, stresul, care consta in agitatie, nervozitate si anxietate, si reprimarea sau negarea anxietatii. Cele benefice sunt: calmul, optimismul, increderea, bucuria si bunavointa iubitoare.

Impactul acestor stari asupra sistemului imunitar este masurat prin cresterea sau descresterea numarului si a eficientei celulelor imunitare.

Prima stare psihica este furia. Dr. John Barefoot, de la Universitatea North Carolina, a testat oameni cu potentiale afectiuni grave ale inimii. Atunci cand au venit pentru masurarea blocajelor din artere, li s-a facut un test psihologic pentru a afla cat de furiosi sunt in general. De exemplu, au fost intrebati cat de des tipa la copiii lor. Cel mai redus blocaj al arterelor a fost descoperit in cazul grupului celor mai putin furiosi, cei mai maniosi suferind de cel mai ridicat blocaj. Asta nu dovedeste ca furia blocheaza arterele, pentru ca un al treilea factor ar putea cauza atat furia, cat si blocajul.

Ne trebuie un alt studiu, care sa prezica starea unei persoane in viitor, pornind de la cea actuala. Dr. Redford Williams, de la Universitatea Duke, a studiat 2 000 de muncitori dintr-o uzina, care din intamplare, fusesera supusi cu douazeci si cinci de ani inainte unui test care includea si masurarea nivelului de ostilitate. Dintre cei care avusesera un procentaj foarte mic, murisera intre timp aproape 20 la suta. Aproximativ 30 la suta dintre cei cu un punctaj foarte mare murisera de inima, de cancer sau de alte boli, dar si din cauze ce nu aveau legatura cu starea de sanatate, de pilda accidentele. Asta sugereaza ca, daca sunteti o persoana cronic furioasa, aveti de 1,5 ori mai multe sanse de a muri in urmatorii doua zeci si cinci de ani decat un om care nu e manios.

Putem presupune ca accidentele au fost provocate de furie, dar nu stim asta cu siguranta, De atunci au mai aparut studii care au demonstrat ca furia este un factor puternic in cazul mortii premature. Intr-un studiu inceput la mijlocul anilor ’50, un grup de studenti la medicina au fost testati si catalogati ca fiind ostili sau nu. Cand Williams i-a reperat, douazeci de ani mai tarziu, numai trei dintre cei 136 care nu fusesera etichetati drept ostili murisera. Din grupul celor care manifestau o ostilitate crescuta murisera 16, asa ca se pare ca vorbim despre un factor care mareste foarte mult riscul de deces. Interesant este ca cele mai multe morti ale celor furiosi s-au petrecut inainte ca acestia sa implineasca cincizeci de ani – se pare ca furiosii mor mai devreme.

Dr. Williams a studiat cu atentie si calitatea particulara a furiei, care pare sa conduca la o moarte timpurie, descoperind ca aceasta are trei componente. Prima este atitudinea cinica. Daca avem o perspectiva suspicioasa si negativa asupra oamenilor, atunci presupunem ca este foarte posibil ca ei sa ne ameninte si, prin urmare, e mai bine sa fim atenti. Aceasta atitudine permanenta de ostilitate conduce ulterior la sentimentul de furie, care ne face sa tipam si sa ne plangem fara incetare.

Cercetatorii de la Harvard Medical School au descoperit ca singura emotie des intalnita in cele doua ore care preced un atac de cord grav este furia. Odata instalate bolile de inima, furia pare sa fie deosebit de periculoasa. In cazul celor care au suferit deja un atac de cord, un acces de furie poate scadea eficienta inimii cu sapte sau mai multe procente, ceea ce inseamna o scadere periculoasa a fluxului de sange care trece prin inima. Studiile efectuate la facultatile de medicina de la Stanford si Yale au aratat ca persoanele care au suferit un prim atac de cord si se enerveaza foarte usor sunt de doua sau de trei ori mai predispuse sa moara de un nou infarct de-a lungul urmatorului deceniu. Riscul presupus de ostilitate ar putea fi mai mare pentru barbati decat pentru femei. Testosteronul este un hormon care, in timpul dezvoltarii in uter, determina fatul sa devina baiat. Barbatii au mult mai mult testosteron decat femeile. Acest hormon poate creste agresivitatea, cu toate ca exista o controversa in aceasta privinta. Insa oamenii care comit crime violente au un nivel al testosteronului mai mare decat cel obisnuit. In cazul unui nivel crescut al testosteronului ne place sa controlam situatia, astfel incat avem tendinta sa ne certam sau sa ne luptam mult mai des. Acest lucru pare sa ne faca mai vulnerabili la bolile de inima.

Urmatoarea stare psihica cu urmari nedorite pentru sanatate este depresia, care consta in tristete, autocompatimire si disperare. Exista multe studii pe care o sa le trecem sumar in revista. Dovezile in cazul depresiei sunt mai solide in ceea ce priveste influentarea insanatosirii dupa o boala grava decat referitor la cauza initiala a bolii. De exemplu, intr-un studiu care a avut ca subiect femei suferind de cancer de san, cele mai deprimate au prezentat cel mai mic numar de celule naturale imunitare. Se pare ca una dintre sarcinile acestor celule este sa lupte cu cancerul, patruland prin corp in cautarea tumorilor care incep sa creaseca. Pacientii deprimati au cele mai putine celule de acest gen si, de asemenea, prezinta tumori care se intind mult mai repede in diferite parti ale corpului.

La Mt. Sinai Medical School din New York City, psihiatrii au evaluat nivelurile de depresie ale oamenilor in varsta sositi la spital cu fractura de bazin – un accident grav, care i-ar putea impiedica sa mai mearga vreodata. Comparativ cu cei deprimati, de trei ori mai multi dintre cei care nu erau deprimati au reusit sa mearga din nou, avand de noua ori mai multe sanse sa revina la starea de sanatate anterioara accidentului. Asadar, depresia pare sa aiba de-a face cu vindecarea oaselor sau cu functia de recuperare.

La Universitatea Minnesota, din 100 de pacienti care au suferit un transplant de maduva, 12 dintre cei 13 care au fost foarte deprimati inaite de operatie au murit in primul an de dupa transplant, in timp ce 34 dintre ceilalti 87 mai erau inca in viata dupa doi ani. Depresia reprezinta un risc medical si pentru supravietuitorii atacurilor de cord. La Universitatea din Montreal, in cazul pacientilor deprimati aflati sub tratament dupa un prim infarct, unul din opt era expus unui risc de cinci ori mai mare de a muri decat un pacient cu o boala similara de inima, dar care nu suferea de depresie.

DANIEL GOLEMAN, cercetator in domeniul psihologiei clinice si stiintelor comportamentale, si-a obtinut doctoratul la Universitatea Harvard. Redactor la The New York Times, a colaborat cu numeroase publicatii prestigioase, printre care People, Time, Journal of Social and Clinical Psychology, Publisher’s Weekly, Journal of Transpersonal Psychology, Observer, American Journal of Psychotherapy, Journal of Consulting and Clinical Psychology si Journal of Applied Behavioral Science, fiind nominalizat de doua ori la Premiul Pulitzer. In prezent este copresedinte al Consortiului de Cercetare in Inteligenta Emotionala la Rutgers University si membru al American Association for the Advancement of Science.

Prezentare facuta de Daniel Goleman in cadrul celei de treia Conferinte Minte si Viata la Dharamsala, in 1990.

Emotii vindecatoare: Dialoguri cu Dalai Lama despre ratiune, emotii si sanatate (Curtea Veche 2008)

CÂTEVA IDEI DESPRE LUCRUL CU COPII CU UN SPECIALIST ÎN RELAȚII - RALUCA JACONO - FAMILYLAB AUSTRIA

Despre TIMPUL EXCLUSIV și cât de destructivă este constiința încarcata:

Am fost acasa la o familie care m-au rugat sa vorbesc cu ei despre fiul lor mai mare (5 ani). Si anume, mi-au povestit ca uneori baietelul lor se plange de faptul ca are un frate mai mic (frate de 2,5 ani). In familia respectiva parintii lucreaza in schimburi, in casa traiesc 3 copii (2,5 ani, 5 ani si 16 ani) timpul exclusi...v pe care il au unul pentru celalalt este aproape inexistent.

"Ne e teama ca se simt abandonati si neglijati daca nu petrecem timp exclusiv cu ei. Ce anume sa facem daca ei cer timp mai mult cu noi si noi pur si simplu nu avem resurse. Cel mic are acum varsta la care are trantrumuri si adesea face galagie asa incat nu pot sta de vorba cu cel mare. Cel mare se supara atunci si spune ca nu vrea sa mai aiba un frate mai mic. Si asa ne molipsim cu totii si urlam unii la altii. Suntem obositi si lucram la maxim, si eu si sotul meu. De la gradinita mi-au sugerat sa petrec timp exclusiv cu cel mai mare, sincer, pur si simplu NU AVEM cand. Ce sa facem?" , imi povesteste mamica, vadit epuizata.

Iata perspectiva mea asupra dinamicii acestei familii:

"Timpul exclusiv e minunat, daca exista posibilitatea de a-l avea uneori, fara presiune. "Timpul exclusiv" in sine nu este cel care rezolva conflictele dintre membrii familiei. In cel mai bun caz, le aplaneaza sau sustrage atentia de la ele.

Ce e mai contructiv pe termen lung este calitatea conținerii - in viata cotidiana, nu numai in "vacanta" - atunci cand cineva are o problema sau se simte emotional frustrat, trist etc. Imagineaza-ti ca aveti probleme in cuplu si ca sa le rezolvati va luati "timp exclusiv" unul cu celalalt. Poate in acest timp conflictul voastru se micsoreaza sau trece pe planul doi, e nevoie doar de cateva zile de convietuire cotidiana sa constatati ca timpul exclusiv n-a fost solutia conflictului vostru.

De aceea, atunci cand baiatul vostru mai mare vine si spune "Ma enerveaza faptul ca am un frate mai mic, din cauza lui nu aveti timp de mine" aceasta este o invitatie e de aur pentru voi parintii! E momentul in care trebuie sa luati o decizie parentala grea: de a primi aceasta drept repros si a va incarca constiinta din cauza neputintei de a indeplini cererea SAU a primi aceasta drept o invitatie de a va cunoaste si a va apropia mai mult de copilul vostru satisfacandu-i prin conținere nevoia sa de contact. Fara timp exclusiv copilul vostru poate trai foarte bine! O fac mii de copii care au frati si surori numeroase. Dar fara conținerea emotiilor asa cum sunt ele, fara a se simti OK asa cum este el, copiii nu pot trai si se dezvolta sanatos.

Baiatul nevoie de parinti care, atunci cand se plange de o stare de lucruri, sa ii puna un brat pe umar, sa ii ofere ceva de baut si sa se aseze cu el la masa spunandu-i "nici nu mi-am dat seama cat de dor iti e de noi. si eu te iubesc". Acest spatiu, in care fiecare este vazut, auzit, luat in serios, cu alte cuvinte "conținut" - si care spatiu dureaza uneori 2-3 minute!!!! - e ceea ce creaza confortul, atasamentul si grija intr-o familie. Nu e nevoie de promisiuni, de programari de timp exclusiv si nici de remuscari. Momentul de conectare in sine e de aur".

In secunda in care mi-am incheiat cuvintele, amandoi parintii au inceput sa planga de usurare, baiatul cel mare s-a asezat langa mine, m-a luat de mana si a ramas acolo pe toata perioada consilierii. A fost un moment miscator pentru ca, parintii acestia sunt parinti excelenti iar copiilor le merge minunat in familia lor, asa cum este ea - dar presiunea de a fi un parinte bun - presiune care pluteste pretutindeni in aer prin experti, prin pedagogi, societate samd face adesea ca o familie numeroasa si ocupata sa simta presiune in plus mai degraba decat sa ajute.

Constiinta incarcata aferenta este cel mai daunator sentiment care se poate strecura intr-o familie.

Cu drag,
Raluca Jacono - Familylab

IMAGERIA MENTALĂ ÎN TRATAMENTUL PERSOANELOR ANXIOASE

                Nu poate fi înțeleasă importanța recursului la imagerie în tratamentul persoanelor anxioase, decât clarificând rolul  confruntării, respective al  comportamentului de evitare  în menținerea anxietății. Asemeni oricărui comportament învățat răspunsul anxios ar fi de așteptat să se extindă în cazul în care nu este întărit, în condițiile confruntării cu situațiile anxiogene, de acele consecințe negative, pe care persoana le anticipează. Ne-am aștepta deci, ca în cazul anxietății neadaptative, definite ca teamă nejustificată, persoana să realizeze, în urma confruntării - sau a confruntărilor repetate - că temerile i-au fost nejustificate. Ca o consecință însă a comportamentului de evitare la care persoana recurge cu titlu de mecanism de apărare, șansa acestei experiențe pozitive este ratată, fiind în schimb întărit comportamentul care a permis preîntâmpinarea presupuselor consecințe terifiante. Nu întâmplător se identifică principalul vinovat pentru menținerea anxietății chiar acest comportament de evitare.

                 Pe de altă parte, beneficiile rezultate de pe urma asumării confruntării, sunt multiple. Acestea sunt grupate în următoarele cinci categorii:

                   Extincția - confruntarea permite realizarea faptului că previziunile sumbre legate de situație au fost nefondate sau, în cel mai rău caz, mult exagerate.

                    Habituarea - se referă la slăbirea unui răspuns reflex, prin expuneri repetate la influența acelorași stimuli.

                   Însușirea unor abilități de coping -  persoana confruntată cu situații anxiogene poate învăța răspunsuri adaptative (de exemplu, controlul respirației), care îi vor permite reducerea simptomelor.

                   Modificările cognitive -  persoana expusă confruntării cu situația anxiogenă beneficiază de șansa de a-și putea revizui convingerile referitoare la periculozitatea circumstanțelor, respectiv la propria capacitate de a face față amenințării.

                    Inhibiția reciprocă - definește situația în care, din două comportamente incompatibile, unul îl anulează pe celălalt. Uneori, confruntările din situațiile terapeutice sunt astfel regizate, încât să include recursul la comportamente (de exemplu: relaxarea indusă printr-o tehnică însușită în prealabil, manifestarea furiei față de teamă, etc. ) despre care se poate bănui că vor anihila anxietatea.

                     Sunt  forme de intervenție psihoterapeutică destinate clientului anxios, care recurg la confruntări directe cu situațiile de teamă nejustificată, aceste intervenții fiind întâmpinate însă de foarte mulți client cu rezistență, având în vedere neliniștea considerabilă pe care simplul gând al contactului cu circumstanțele în cauză o mobilizează. În astfel de condiții, este recomandabil să se recurgă la o soluție inovativă și anume, la confruntarea prin intermediul imaginării evenimentului sau situației anxiogene.

ROLUL RELAXĂRII ÎN TRATAMENTUL ANXIETĂȚII

               

Fenomenologia tulburărilor anxioase se leagă, atât pe plan subiectiv, cât și pe cel obiectiv, de starea de tensiune. Subiectiv, atât anxietatea, cât și teama, sunt trăite sub forma unei tensiuni emoționale generatoare de disconfort, iar pe plan obiectiv, se poate urmări asocierea anxietății cu încordarea, care uneori îmbracă chiar forma crampelor musculare, precum și cu tulburări ale echilibrului vegetativ. Nu este întâmplător faptul că tehnicile de relaxare reprezintă un element pratic nelipsit al programelor terapeutice concepute pentru tratamentul anxietății și al fobiilor. Terapiile de relaxare reprezintă piatra de temelie a oricărui program de control (management) al stresului. (Cotton, 1990). Simpla combinare a diferitelor forme ale relaxării poate fi suficientă pentru a se atinge o ameliorare semnificativă a stării persoanelor care suferă de panică și agorafobie.

                 Metodele de relaxare au fost definite drept acele demersuri terapeutice care țintesc cu ajutorul exercițiilor adecvate, decontractura musculară și ameliorarea tensiunii pshice. Astfel, relaxarea "este tehnica căutării odihnei celei mai eficiente posibile, și în același timp, repartizarea economicoasă a energiilor psihice mobilizate de către persoană." Scopul fundamental al demersurilor/tehnicilor de relaxare este definit ca înlăturarea sau risipirea acelor simptome fizice negative, pe care organismal uman le produce sub influența stresului. Ranty (1990) evaluează scopurile relaxării psihoterapeutice într-o perspectivă mult mai cuprinzătoare; în opinia lui, acestea cuprind restructurarea imaginii corporale, atingerea unei autocunoașteri mai profunde și mai adecvate, reconstituirea unității și a identității, dobândirea unei autonomii superioare, asigurarea unei protecții mai eficiente a funcțiilor somatice în cazul fenomenelor de decompensare prin mobilizarea în direcția unei adaptări mai satisfăcătoare, luarea în stăpânire a imaginației reprimate sau a celei care funcționează împotriva persoanei, diminuarea stărilor de anxietate excesivă sau chiar eliminarea acestora, recâștigarea dorințelor și a bucuriilor, eliberarea corpului de tensiunile și crampele în care acesta a fost ținut captiv de către conflicte și traume. Ca o sumarizare a tuturor acestora, sarcina demersurilor psihoterapiilor de relaxare constă în a asigura ființei umane acea libertate care cuprinde în aceeași măsură exprimarea corporală și verbală a acestuia.

                   Baza relaxării o constituie asa-numitul  răspuns de relaxare. Mobilizarea răspunsului de relaxare  se realizează mai încet decât  răspunsul de înfruntare sau evadare  care se poate sesiza în condițiile confruntării cu situațiile amenințătoare. Aceasta se poate explica prin faptul că, în cazul țesutului muscular, nu există o comandă (codificată sub forma unui impuls nervos) care să conducă în mod direct la "deconectare". Toate impulsurile care sunt transmise pe căile nervoase provoacă contracția musculaturii. În măsura în care sistăm însă transmiterea impusurilor activatoare, după trecerea unui anumit timp, mușchii ajung într-o stare de relaxare, vecină cu starea lipsei de activare.

          

HIPNOTERAPIA TULBURĂRILOR ANXIOASE

      Prin hipnoterapia tulburărilor anxioase înțelegem acea intervenție psihoterapeutică care înglobează elemente hipnotice în strategia terapeutică și care își îndreaptă eforturile în direcția dobândirii de către persoană a acelor resurse, cu ajutorul cărora să se poată confrunta în condiții de confort psihic și siguranță de sine, cu situațiile apreciate anterior - în mod nejustificat - ca fiind amenințătoare.

     Hipnoza folosită pentru tratarea tulburărilor anxioase prezintă 2 avantaje pe care le oferă pacientului. Primul dintre beneficii se referă la starea de relaxare profundă care poate fi indusă prin hipnoză, aceasta fiind una dintre cele mai importante caracteristici ale transei. Mai mult chiar, spre deosebire de majoritatea tehnicilor de relaxare, a căror însușire este oarecum laborioasă și necesită timp, în hipnoză relaxarea poate fi indusă relativ rapid, metoda putând fi utilizată și cu titlu de "intervenție de urgență" în cazul persoanelor anxioase.

                 În economia psihoterapiei clientului anxios, relaxarea este importantă, nu doar datorită aportului la destinderea musculaturii anormal de contractate, ci și prin echilibrarea sistemului nervos vegetativ și, implicit, prin reducerea acelui  arousal alarmant, care reprezintă poate cea mai spectaculoasă componentă a anxietății. S-a putut demonstra experimental că simpla inducție a unei inducții hipnotice de rutină are darul de reduce anxietatea și de a ameliora dispoziția emoțională a persoanelor sănătoase, efectele fiind comparabile cu cel obținute prin antrenamentul autogen, respectiv prin odihnă.

               Celălalt avantaj al recursului la hipnoză trebuie căutat în faptul că transa constituie un context facilitator pentru exercițiile de  imagerie mentală,  care ocupă la rândul lor un loc aparte în tratamentul anxietății. Imageria reprezintă, în cazul persoanelor anxioase, acel mediu în care poate fi pregătită confruntarea cu situațiile anxiogene, moment care reprezintă, în esență, cheia oricărei intervenții asupra anxietății.

               Hipnoza permite nu doar evocarea unor situații de viață sau evenimente reale prin proiectarea acestora pe ecranul fanteziei, dar și trăirea acestora, ca și cum întâlnirea s-ar fi produs în mod real. La baza acestei realizări se află o altă caracteristică a transei, anume realizarea unei stări de disociere, care îi permite persoanei să trăiască simultan două stări de conștiență diferite. Aceasta înseamnă că persoană hipnotizată prezintă conștiințe paralele,  ceea ce îi permite atât trăirea fenomenelor de transă ce îi sunt sugerate, cât și păstrarea simultană a rolului mai obiectiv, etichetat ca  observatorul ascuns.