Să recunoaştem: Uneori a fi mamă nu e chiar aşa de minunat

Trimitem noi oare mesaje greşite?

Când vorbim despre a avea un copil, de multe ori auzim cât de minunat poate fi. Auzim despre împlinirea personală și strălucirea extraordinară care însoțește miracolul vieții. Auzim povești de bucurie și încântare, cum mamele pot să facă faţă diferitelor sarcini cu care se confruntă. Ni se spune că vom străluci când vom fi însărcinate, ne vom conecta instantaneu atunci când ne vom ține în braţe copilul pentru prima dată, și vom evolua în mod natural și elegant la statutul de mămică.

Noi toți sperăm că va fi așa, atunci când vom avea copilul nostru.

 

Imaginea, totuși, nu este întotdeauna atât de perfectă. Desigur, auzim, de asemenea, despre câte rufe avem de spălat cu ochii închiși de epuizare și câte dușuri vom face în 30 secunde, lipsite de energie, cu ușa deschisă în timp ce copilul nostru țipă pentru atenție. Și deşi, într-o oarecare măsură, suntem dispuşi să ne schimbăm stilul de viaţă anterior, cele mai multe femei sunt insuficient pregătite pentru imprevizibila aventură  la care s-au angajat.
 

Trăim într-o cultură care romantizează maternitatea. Chiar și astăzi - când suntem înconjurați de gânditori iluminați și progresişti - mitul mamei perfecte persistă. Asta înseamnă că, mama bună este dispusă să ofere angajament absolut, auto-sacrificiu și educaţie. Ea este devotată necondiționat familiei ei și este motivată de nesfârșita dăruire, care va fortifica în cele din urmă bunăstarea emoţională a copiilor ei.
Toate acestea sună bine pe hârtie.

O femeie aude cum maternitatea îţi poate schimba viața pentru totdeauna. Într-adevăr. Dar ceea ce de multe ori nu se spune este că unele dintre aceste modificări vor fi profund neliniștitoare, de multe ori putând provoca o criză.
Ce face o mamă cu ambivalența  pe care o simte pentru copilul pe care şi l-a dorit?
Cum împacă ea dorința ei de a fi cea mai bună mamă cu dorul de viaţa pe care a avut-o înainte de a avea copilul?
 

Cui poate să îndrăznească să-i destăinuie dorința ei secretă de a nu fi avut vreodată acest copil?
Cum poate ea dormi noaptea în timp ce încearcă să echilibreze gândurile tulburătoare ce constant îi trec prin minte și vina pe care o aduc acestea?
Poate fi ea o mamă bună dacă se luptă, uneori, cu sentimente bruște de nemulțumire, resentimente și mânie față de copilul ei?
Cum rezistă ea ispitei de a se preda în faţa pierderii controlului și a asaltului la  stima ei de sine și a identităţii ei?
Va revendica ea vreodată, sentimentele ei de sexualitate și pasiune pentru fostul său sine?
Este asta ce înseamnă să fii mamă, sau se va simţi vreodată cu adevarat din nou cum era înainte?
 

Mamele noastre nu ne-au spus despre aceste schimbări și despre pierderile care pot avea loc după ce ai un copil. Comunitatea medicală nu ne spune. De multe ori, prietenii și familia noastră nu ne spun. Cu toate acestea, dacă ne uităm foarte atent și ascultăm foarte atent, putem vedea zâmbetul lucrat care marchează fața unei mame pierdută în provocarea vieţii sale. Este povestea unei femei care arată foarte bine la exterior - cea care încearcă cu disperare să mențină iluzia că totul este în regulă, că acest lucru este, de fapt, la fel de ușor și plăcut ca pentru orice altă mamă. Este, de asemenea povestea unei femei care nu știe la cine să apeleze, atunci când are nevoie să spună cu voce tare că a fi mamă nu este întotdeauna atât de bine. Exact atunci când se așteaptă să fie cea mai bună perioadă din viata ei, ea este adesea lăsată să simtă că ar face ceva greșit, pur și simplu nu se pricepe la acest lucru; poate că nu a fost făcută să fie mamă?
 

Uneori, este ușor să suporţi greutățile maternității. Este ușor pentru cele mai multe mame să suporte îngrozitoarea deprivare de somn, ţipetele provocate de colici, sau farfuriile de la micul dejun de ieri care nu şi-au mai găsit drumul spre chiuveta din bucătărie. Dar atunci când o femeie se detaşează de copilul ei, sau nu satisface așteptările impuse de mama ei critică, sau nu poate face față propriei reflecții din oglindă, deoarece şi-a pierdut legătura cu sufletul ei - este greu pentru ea să știe ce să facă.
Iar aceasta ne duce la un gând simplu: Uneori a fi mamă nu este chiar aşa de bine.

Să recunoaștem - este greu, este constant și rareori ni se mulțumeşte sau suntem recompensate pentru munca aceasta fără sfârșit. Uneori, chiar și atunci când facem tot ce putem, se simte ca şi cum nu am face suficient. Alteori, indiferent de ceea ce facem sau cât de greu încercăm, sfârşim prin a fi copleșite, furioase și epuizate. Sunt momente, de asemenea, când apare depresia, complicând situaţia. Dar, indiferent de context, este stringent ca noi să demontăm mitul care perpetuează ideea că tranziția către maternitate vine ușor și natural la cele mai multe femei. Trebuie să punem la îndoială prezumția că mamele bune au mai multă grijă de copiii lor decât de ele însele. Pentru a face asta,  putem începe prin a elibera femeile de aşteptarea că ea va face faţă acestui rol de mamă într-un mod perfect.
Deci ce ar trebui să facem?

 

Trebuie să modificăm mesajele pe care viitoarele mame le aud. Trebuie să le spunem că este în regulă să facă greșeli. Trebuie să le spunem că e în regulă să ceară ajutor.
Și trebuie să ne amintim că este esențial ca noi, în calitate de mame, să fim egoiste uneori. Trebuie să punem nevoile noastre în partea de sus a listei noastre de prioritate, fără a ne simți vinovate. Acest lucru nu este ușor de făcut. Dar e important. Avem nevoie de odihnă, atunci când putem. Să mâncăm bine. Să luăm puţin aer, să mai mergem pe la prietenii noștri, să evităm oamenii și lucrurile care ne fac sa ne simţim prost, să stabilim limite, sau pur și simplu să ieşim la o plimbare.
Trebuie să ne hrănim spiritele.
Numai atunci copiii noștri vor avea posibilitatea de a ne cunoaşte şi simţi aşa cum suntem în realitate, și, astfel, vor putea obține cel mai mare beneficiu de la ceea ce avem de oferit.

de Karen Kleiman, MSW, extras din ParentSchool : "Lecţii simple de la  experți cum să fii mamă și tată" de Jerry și Lorin Biederman (M. Evans & Company, 2004).