Sunt o proaspătă mămică şi sunt anxioasă!

Cine n-ar fi aşa?

Nu sunt toate mămicile proaspete anxioase?

Ba da. Şi experţii şi mamele sunt de acord, fără rezerve, că toate mămicile proaspete trăiesc anxietatea; acesta este un lucru de necontestat şi necondiţionat. Se poate manifesta ca un simptom fizic (ex.: inima mea o ia la goană de fiecare dată când copilul plânge) sau ca un răspuns comportamental (ex.: Trebuie să verific de două ori să fiu sigură că cel mic respiră chiar dacă îi aud respiraţia prin interfon) şi are impact asupra modului de a gândi al persoanei (ex.: Sper ca bebeluşul meu să fie bine. Ştiu că nu ar fi trebuit să-l iau cu mine la magazin, acum probabil se va îmbolnăvi.) Toate acestea, precum şi multe alte manifestări, sunt răspunsuri normale la stressul provocat de maternitate.
Istoric, anxietatea este considerată a fi un aliat, este un semnal intern care ne poate proteja, motiva sau alerta dacă există un pericol. În aceste moduri, reacţiile anxioase sunt adaptative şi într-o mare măsură, primare şi instinctive. Când oamenii experimentează o situaţie periculoasă sau ameninţătoare, intervine răspunsul de tip luptă sau fugi. Acest răspuns de supravieţuire pompează adrenalină prin corpul nostru, dând naştere la o serie de schimbări fizice cum ar fi pulsul rapid, palpitaţii sau mărirea tensiunii arteriale. Scopul acestui răspuns este de a ne pregăti pentru acţiune. Mulţi dintre noi îşi pot aminti un moment din viaţa noastră când am răspuns în acest fel, la o ameninţare reală sau la o situaţie pe care noi am perceput-o ca fiind ameninţătoare.

Când vom privi mai atent în mintea neliniştită a unei proaspete mămici, vom găsi o serie de răspunsuri anxioase care se încadrează în 3 categorii. Prima, este "Toate mămicile gândesc aşa", ex.:  Mă întreb dacă primeşte destul lapte. Acestea sunt anxietăţile care se potrivesc lejer în definiţia acceptată de toată lumea a "anxietăţii proaspetei mămici". În al doilea rând, se află "ceva este în neregulă cu mine" axiomă exprimată de regulă ca, Nu pot ieşi din casă până ce copilul nu are 6 luni. Am auzit ca înainte de a avea 6 luni, copii sunt susceptibili la germenii care pot da naştere la boli fatale. Am încercat să ies din casă dar simt că nu pot respira când ies afară din casă, inima îmi iese din piept şi încep să-mi curgă lacrimile. Şi chiar nu se merită să fac asta. Acestea sunt anxietăţile care interferează cu funcţionarea normală şi necesită o atenţie profesională. Şi în al treilea rând, cel mai comun scenariu de altfel, " Este normal să simt aşa?"sunt acele anxietăţi care balansează între cele 2 extreme prezentate.

Majoritatea femeilor care caută ajutor profesional pentru simptome  ca anxietate sau depresie post-partum sunt cele care oscilează între cele două extremităţi: Este normal ceea ce gândesc sau o iau razna? Ele îşi dau seama că sunt mult mai anxioase decât au fost vreodată şi se întreabă cât de mult este prea multă anxietate. Ele se îngrijorează că sunt mult prea nervoase, hipervigilente sau obsesive, atât de mult în unele zile încât se tem că pot înnebuni. Atfel, dacă privim ca pe o scală, cu anxietate "normală" la un capăt şi anxietate foarte mare, disfuncţională la celălalt, preponderenţa femeilor postpartum care se luptă cu simptomele anxietăţii se află undeva între cele două extremităţi, lasând astfel loc unei mari incertitudini. 

Este de la sine înțeles că maternitatea și anxietatea merg mână în mână. Responsabilitatea extraordinară și caracterul imprevizibil al rolului de mămică se pot combina într-un mod exploziv, făcând multe femei să se simtă vulnerabile și nepregătite. Aproape toată lumea, inclusiv noua mămică și cei din jurul ei, cât şi furnizorii de servicii medicale, se așteaptă la un anumit grad de anxietate în acest domeniu. Dar aceasta este o parte esențială a problemei. Este adesea dificil să facă distincţia între anxietatea "normală" şi ceea ce poate fi un simptom al unei tulburări de anxietate sau o manifestare a depresiei postpartum.

Cele mai mulţi nu sunt surprinși sau teribil de îngrijoraţi, atunci când mama unui copil în vârstă de o săptămâna raportează că este îngrijorată de bunăstarea copilului ei, sau îngrijorată de faptul că nu mănâncă suficient, sau întrebându-se dacă va muri de la sindromul morţii subite a sugarului dacă ea nu se duce să-l verifice toată noaptea.

O altă parte a problemei este că furnizorii de asistenţă medicală de cele mai multe ori consideră manifestările timpurii ale anxietăţii ca normale în situaţia dată. În plus, în ciuda concentrării actuale asupra tulburărilor de dispoziţie postpartum, accentul rămâne în primul rând pe simptomele depresive. Femeile rămân reticente în a-și exprima anxietatea în general, în parte pentru că aceasta pare aşa de "plângăcios" sau irelevant. Dorința urgentă a unei femei pentru ajutor este prea adesea interpretată ca slăbiciune, o etichetă care nu servește deloc unui spirit slăbit. Regretabil, mulți medici consolidează acest lucru referindu-se la anxietate ca la o neplăcere pentru femeia care de-abia a născut; ceva cu care ea trebuie doar să se obișnuiască.

Dar nefăcând nici o greşeală zicând asta, în cel mai rău caz, anxietatea poate fi invalidantă, iar în acest context, al femeii care de-abia a născut, acesta poate fi un semnal important care necesită mai multă atenţie. Femeilor nu trebuie să le fie teamă să vorbească despre anxietate și trebuie să caute ajutor. Membrii de familie și furnizorii de servicii medicale trebuie să ia în serios expresia anxietății, trebuie să nu mai facă comentarii răutăcioase și ar trebui să se simtă obligaţi să ajute mama să-şi găsească alinarea, fie prin măsuri de auto-ajutor sau prin sprijin profesional.

Adaptat după "Scăparea copilului și alte gânduri înfricăşătoare" (Routledge, 2010) de Kleiman & Wenzel 

4 moduri de a dezarma gelozia

Notă: Nu se referă neapărat la partenerul tău!   

În ultima mea postare am făcut distincţia între două feluri diferite de gelozie. Cea simplă care apare aproape în toate relaţiile. Fiind lipsită de resentimente, această formă minoră de gelozie ajută partenerii să se reconecteze. Dar acum voi descrie cum să depăşeşti gelozia complexă înainte de a-ţi distruge relaţia.

Gelozia simplă se poate complica
Dinamica relaţiei poate complica chiar şi gelozia simplă, în special când partenerii nu-şi dau seama de diferenţele dintre temperamentele lor şi dintre trăsăturile lor de personalitate. De exemplu, un partener introvert nu este de acord cu interpretarea partenerului extravert în ceea ce priveşte interacţiunile "adecvate". Ce este doar o prietenie pentru unul, poate semăna cu un flirt îngrijorător pentru celălalt. Şi ceea ce înseamnă în modul cel mai sincer consideraţie pentru unul - "Ar trebui să mă respecţi!" - poate însemna control sau chiar opresiune pentru celălalt - "Nu vrei să fiu eu însămi!"

Deocamdată aceasta este încă gelozie simplă, fără nuanţele paranoice sau obsesionale ale celuilalt tip de gelozie. Partenerul introvert nici nu-şi acuză partenerul de infidelitate, nici nu are obsesii în ceea ce priveşte partenerul său mai prietenos şi mai sociabil. Este într-adevăr o eroare de apreciere în ceea ce priveşte tipul temperamental care are loc în aproape toate relaţiile - şi anume, judecarea partenerului în funcţie de cum ai reacţiona tu, chiar dacă partenerul tău are un temperament diferit, o experienţă de viaţă diferită, o dezvoltare  şi o evoluţie emoţională diferită. Toţi suntem tentaţi să manifestăm această formă de narcisim - modul în care eu reacţionez este un standard pentru toţi oamenii decenţi aşa că ar trebui să te conformezi la ceea ce cred eu că e adecvat. 
Reconcilierea disputelor create de diferenţele temperamentale necesită o viziune binoculară - abilitatea de a vedea perspectiva partenerului alături de perspectiva proprie; într-adevăr, de a vedea lumea prin ochii partenerului şi în acelaşi timp din perspectivă proprie. Viziunea binoculară, poate cea mai importantă abilitate relaţională, face ca lumea să pară mai bogată şi mai dinamică. Inabilitatea de a vedea lucrurile şi din perspectiva celuilalt dă naştere la un narcisim reactiv în care nu eşti capabil de a-l vedea pe partenerul tău diferit faţă de ceea ce simţi tu pentru el - şi, desigur, dă naştere şi la gelozie.

Dezarmarea geloziei complexe

1. Nu avea încredere în obsesii.
Obsesiile distorsionează foarte mult realitatea. Dacă nu te poţi opri să te gîndeşti la faptul că partenerul tău flirtează cu altcineva, trebuie să te opreşti în avea încredere în procesul tău de gândire. Cu cât mai departe merge gîndirea obsesivă, cu cât mai sigur devii de conţinutul obsesiei - cu atât mai mult e sigur că te înşeli.

2. Vindecă-ţi durerile interioare.

Componenta primară a geloziei complexe este devalorizarea - te simţi nedemn de iubit de către un partener intim şi inadecvat. Aceste "dureri interioare" dau naştere la obsesii: Dacă, în inima mea, nu cred că sunt demn de iubire, cum aş putea crede pe altcineva când spune că mă iubeşte? Presupun atunci ori că partenerul nu mă cunoaşte aşa cum sunt în realitate, ori că vrea ceva de la mine, cum ar fi bani. Şi pentru că ar fi imposibil ca eu să fiu suficient pentru el/ea, am să caut dovezi că el/ea îşi caută împlinirea în altă parte.
Şi cum multe studii au arătat, orice caută creierul, într-un final va găsi.
Când eşti atacat de acest dureros sentiment de nevrednicie, înainte de a stimula aceste obsesii şi motive de răzbunare, întreabă-te cu voce tare: Ce pot face ca să mă simt mai demn de a fi iubit  şi mai adecvat?Doar rostind cuvintele cu voce tare îşi vei da seama că devalorizarea, micşorarea, hărţuirea sau pedepsirea celui iubit, a partenerului, este puţin probabil să te facă să te simţi mai demn de iubire şi un partener mai adecvat.
Ca să te simţi demn de iubire şi adecvat, începe prin a încerca cât poţi de mult să vezi lumea prin ochii partenerului tău şi să simţi cum e să fii în locul lui. Poţi observa că şi el se simte nedemn de iubire şi inadecvat la fel ca tine. Gândeşte-te la ce poţi face ca să vă ajutaţi pe amândoi să vă simţiţi mai demni de iubire.

3. Concentrează-te pe compasiune, nu pe încredere.

Dacă suferi de gelozie complexă, nu poţi avea încredere. Concentrează-te atunci, pe compasiunea pentru tine şi pentru cel iubit. Compasiunea, o componentă importantă a valorilor tale interioare, este înţelegerea durerilor interioare, pentru a vindeca, îmbunătăţi, aprecia, conecta sau proteja. Încrederea se va întoarce eventual, după o lungă perioadă de autocompasiune şi de compasiune a celui iubit. Dar se va distruge aproape imediat dacă încerci să ai încredere fără multă compasiune susţinută.

4. Urmează motivaţia de auto-corectare a geloziei simple.

Fii mai plin de compasiune, mai suportiv, mai cooperant şi mai iubitor. Fii conştient de ceea ce aduce partenerul tău în relaţie. Gândeşte-te la ce poţi face tu în acest moment ca să întăreşti relaţia.
De-a lungul timpului, acest efort susţinut de a consolida relaţia va atenua mult din gelozia complexă. Dar dacă a devenit o obişnuinţă - un răspuns condiţionat atunci când te simţi nedorit sau inadecvat - s-ar putea să ai nevoie de un curs despre valorile interioare şi despre recondiţionarea emoţională sau de psihoterapie specifică pentru a înregistra o schimbare semnificativă.

Gelozia simplă şi complexă: Dacă nu aş fi nebun după tine, aş fi doar nebun.

             

Gelozia simplă începe ca un sentiment de disconfort la gândul că ai putea pierde afecţiunea altcuiva. În gelozia complexă, perspectiva pierderii se simte ca o autodiminuare nejustificată. Devii mai mic şi mai puţin preţios, şi asta pentru că cineva te manipulează şi te trădează.

Gelozia simplă motivează comportamentul de a căuta afecţiunea/recompensa - încerci să fii mai cooperant, serviabil, sau tandru, şi aceasta, de obicei, atrage după sine un răspuns pozitiv suficient cât să atenueze disconfortul. Gelozia complexă motivează atacul, fie în exterior, fie în capul tău. Te face să-i devalorizezi pe ceilalţi şi să încerci să-i controlezi, şi asta invariabil înrăutăţeşte lucrurile.

Gelozia simplă apare pentru prima dată în copilăria timpurie, când copilul îşi vede părinţii manifestând afecţiune unul pentru celălalt sau pentru un alt copil. Copilul atunci încearcă să se strecoare între părinţii care se îmbrăţişează şi încearcă să fie cât mai drăguţ şi mai adorabil posibil. Sosirea unui frate sau soră cauzează adesea regresie cum ar fi enurezisul (udă patul noaptea) şi o vorbire ca de copil mic. Regresia este, în parte, o încercare de a părea mai adorabil pentru părinţii preocupaţi de celălalt copil: "Sunteţi atraşi de bebeluşi? Nici o problemă, şi eu pot face asta."

Gelozia simplă reglează distanţa; Gelozia complexă extinde distanţa

Gelozia simplă funcţionează la multe cupluri ca un fel de reglator de distanţă. Când partenerii se îndepărtează, împunsătura geloziei impune mai multă atenţie şi un comportament de apropiere. Se poate întâmpla frecvent atunci când relaţia este mai nesigură, mai ales în stadiile de început când se formează legătura emoţională, când cele 2 părţi sunt mai vulnerabile la respingere. La acel moment trece neobservată, pentru că partenerii urmează tendinţa naturală de a fi mai iubitori. Ei se reconectează, iar gelozia se reduce imediat.

Când părţile nu se pot reconecta, gelozia simplă nu funcţionează.Atunci când apar resentimentele în relaţie şi acestea blochează comunicarea, gelozia simplă se transformă în sentimente negative generalizate pentru celălalt. Nu este un semn bun când resentimentul înlocuieşte gelozia. Dispreţul va urma foarte curând.
Gelozia simplă poate deveni complexă când copii sunt pedepsiţi pentru faptul că încearcă să fie drăguţi şi adorabili ca răspuns la durerea excluderii. Ei pot interpreta excluderea nu ca o motivaţie internă de a se reconecta ci ca un atac extern. Percepând atacul, ei se simt îndreptăţiţi de a riposta.
Mai frecvent, gelozia complexă coincide cu sinele care se dezvoltă - un concept liber care include conceptul de sine, identitatea, eficacitatea şi valorizarea sinelui. Iese la suprafaţă complet dezvoltată în adolescenţă şi până în primii ani ai tinereţii de vine o problemă majoră în relaţiile apropiate pentru cei care suferă de un sentiment de sine rigid sau insuficient integrat.

Gelozia simplă exprimă valoare; Gelozia complexă te înnebuneşte

Gelozia simplă creşte valoarea celui pe care-l iubeşti - vrei mai mult din el/ea. Gelozia complexă devalorizează pe cel iubit - vrei să-l controlezi, pedepseşti sau să-l eviţi.
Gelozia simplă este bună pentru o relaţie. Cei mai mulţi oameni nu ar vrea un partener căruia să nu-i pese dacă ei s-au culcat cu toată echipa de hochei masculină şi cu cea feminină. Dar chiar şi gelozia simplă este bună în doze mici. Gandiţi-vă la ea ca la un acid concentrat care are nevoie să fie diluat foarte mult ca să fie util fără să dăuneze. Gelozia compleză nu vine niciodată în doze mici şi eventual roade din inima relaţiei.
Gelozia complexă transformă oamenii în Jekyll şi Hyde. Când te simţi apropiat de partenerul tău, nu te poţi imagina vreodată gelos pe el - "Cum am putut gândi acele lucruri urâte," sau, "E aşa de minunat, cum mi-am putut imagina că m-ar trăda vreodată!" Dar odată ce sentimentul de apropiere scade, obsesiile se reîntorc, şi te porţi şi simţi ca o persoană total diferită.
Gelozia complexă este, de obicei, obsesivă. Nu te poţi opri să te gândeşti la o serie de incindente - reale sau imaginare - care o invocă. Obsesiile deteriorează testarea realităţii. Dacă ele persistă, poţi deveni paranoic, cu idei delirante sau halucinatorii.
Următoarea mea postare va arăta cum să-ţi reglezi gelozia complexă înainte de a-ţi strica relaţia şi a te înnebuni.

Nu lăsa anxietatea să te împiedice să-ţi trăieşti visele!

Învaţă cum să-ţi  controlezi anxietatea şi să mergi mai departe.

Te face anxietatea să eziţi şi să te îndoieşti de tine? Când te gândeşti să începi un proiect nou sau să mergi într-o adunare cu oameni pe care nu-i cunoşti, simţi că ţi se strânge stomacul sau eşti îngrozit? Vii cu o mulţime de motive ca să nu faci o activitate  profitabilă şi potenţial amuzantă care implică un oarecare risc, cum ar fi să te înscrii într-un club de hiking sau într-o organizaţie de voluntari, să-ţi postezi profilul on-line pe un site de dating, să te menţii în formă, să începi un blog sau să-ţi transformi hobby-ul într-o mică afacere? Faci nenumărate cercetări dar nu faci niciodată următorul pas pentru a-ţi transforma ideile în acţiune? Dacă seamănă cu tine, e posibil ca anxietatea şi prudenţa excesivă să-ţi stea în cale şi te oprească să-ţi aduci la îndeplinire visele şi să trăieşti o viaţă plină de sens şi împlinită. Evitarea înrăutăţeşte lucrurile şi te face mai puţin încrezător în forţele proprii, în timp ce trecerea la acţiune creează un ciclu pozitiv ce ajută ca anxietatea ta să scadă în mod natural. Dar de unde să începem? Strategiile de mai jos furnizează o hartă a drumului de a merge mai departe şi de a face primul pas către viaţa la care visezi!

Nu aştepta ca anxietatea ta să scadă de la sine

Anxietatea ta este legată de o parte a temperamentului tău şi nu va scădea de una singură.Creierele umane sunt programate să nu le placă incertitudinea, impredictibilitatea şi schimbarea, iar unii dintre noi suntem anxioşi din fire. Cu toate acestea, când începi să acţionezi pentru a-ţi îndeplini scopurile chiar dacă eşti anxios şi se întâmplă să suprevieţuieşti acestei experienţe, creierul tău etichetează incertitudinea ca pe ceva mai puţin periculos. De-a lungul timpului, îţi construieşti un sens de eficacitate personală - începi să te vezi ca pe cineva care acţionează şi are sucees când se simte anxios.

Propune-ţi un scop realist care este important pentru tine

Noi toţi avem personalităţi, temperamente şi preferinţe diferite. Nu toţi vrem  să ne facem avocaţi, să avem sute de prieteni, să alergăm la maraton, să fim foarte slabi sau să trăim într-un conac. Anxietatea te face să te vezi pe tine ca fiind mai puţin talentat, mai puţin demn de a fi iubit şi mai puţin competent decât alţii. Când te gândeşti să mergi mai departe, dacă nu te cunoşti pe tine însuţi, poţi să-ţi stabileşti ca obiectiv să devii ca prietenul tău sau ca vecinul tău - să faci ce este acceptat de societate sau ce alţii aşteaptă de la tine. Este foarte greu să-ţi stabileşti şi să urmăreşti obiective dificile şi pe termen lung, atunci când nu eşti pasionat de acea activitate. În loc să te gîndeşti la ce "ar trebui" să faci, priveşte înăuntrul tău şi puneţi întrebarea ce vrei de fapt. Poate eşti o persoană creativă, poate îţi place să călătoreşti, să ai o viaţă echilibrată, o viaţă sănătoasă, sau îţi doreşti să găseşti un partener care să ţină la tine. Orice ai vrea, gândeşte-te care ar fi cel mai uşor lucru cu care ai putea să începi. Formulează-ţi scopul foarte precis ca, de ex. "săptămâna viitoare mă voi plimba de 3 ori a câte 20 de minute". Nu poţi urca un munte dintr-o dată şi este mult mai probabil să-ţi îndeplineşti scopul pe baza unei motivaţii intrinseci (care vine din interior) decât dacă încerci să-i mulţumeşti pe alţii.

 Ai încredere în proces

Aşa cum Martin Luther King Junior spunea “Încredere înseamnă să faci primul pas chiar dacă nu poţi vedea încă toată scara." Chiar dacă nu ai destulă încredere ca să poţi începe, încrederea va veni dacă vei face primul pas. Cu cât acţionezi mai mult, cu atât vei începe să ai succes şi vei începe să ai încredere în tine, în întregul proces, în univers.  Adesea încep să scriu o postare pe acest blog fără să ştiu exact ce voi scrie. Am învăţat că, dacă am o intenţie reală de a-mi ajuta cititorii şi un mesaj de împărtăşit, atunci aceasta se va întâmpla. Cum spun mulţi alţi scriitori, dacă începi să scrii, ideile se vor forma şi "capodopera ta creativă" va apărea în timp ce anxietatea diminuează și vei rămâne cu o poveste de spus sau cu pasiunea reală pentru ideile pe care doreşti să le exprimi. La fel se aplică şi în alte domenii ale vieţii cum ar fi începerea unui nou loc de muncă, a unui nou proiect, a unei noi relaţii ori a unei noi afaceri.

Redu catastrofizarea

Oamenii anxioşi au tendinţa de a pune accent pe ceea ce poate merge prost şi pe ce rău va fi dacă îţi asumi un risc şi vei obţine un rezultat negativ. Ce-ar fi dacă mergi la o întâlnire şi persoana respectivă se dovedeşte a fi nepotrivită sau nu te mai sună apoi? Ce-ar fi dacă investeşti o sumă mică de bani într-o afacere şi aceasta nu merge sau dacă ai aplicat pentru un job şi nu te-au chemat la interviu? Ce-ar fi dacă ţi-ai schimbat job-ul pentru că te simţeai mizerabil şi constaţi că ai nimerit şi mai rău? Şi pentru că nu îţi doreşti astfel de rezultate, cît de rele sunt ele în realitate? Sunt la fel de rele ca şi cum te-ai îmbolnăvi de cancer sau dacă ţi-ar muri un membru al familiei? Bănuiesc că răspunsul este "Nu"! Ai putea să supravieţuieşti? Crezi că ai putea depăşi aceste momente sau ai încerca din nou folosind o altă metodă de această dată? Pun pariu că ai putea! Anxietatea te face să supraestimezi riscurile unei acţiuni, dar care ar fi riscurile de a rămâne într-o situaţie nefavorabilă? Nu vei regreta că nici măcar nu ai încercat să îţi îndeplineşti visele?

Motivează-te singur şi încetează să te mai critici

A-ţi urma visele este destul de greu şi, inevitabil, vei avea obstacole de înfruntat şi probabil vei avea şi perderi de-a lungul drumului. Dar nu trebuie să faci ca aceste bariere să fie şi mai mari blamându-te de fiecare dată când lucrurile nu îţi ies aşa cum ai fi vrut. Multe dintre reuşitele importante ale vieţii au un dram de noroc şi o incertitudine. Noi putem controla ce facem noi, dar nu putem controla marketing-ul sau ce fac alţi oameni. Tu te poţi apăra în timp ce alţii te critică şi te resping, dar asta nu înseamnă neapărat că tu ai făcut ceva greşit. Creierele noastre se îndreaptă în mod natural spre partea negativă a lucrurilor pentru că ele sunt orientate mai mult către protecţie, decât către dezvoltare. Pentru a trece peste acest fapt, trebuie să te concentrezi în mod deliberat pe ceea ce este pozitiv în situaţia dată. Apreciază-te că îţi asumi riscuri, cu tot disconfortul pe care ţi-l creează! Nu poţi controla rezultatul, aşa că laudă-te pentru eforturile făcute şi astfel vei continua să fii motivat! 

Cu aceste mijloace, poţi începe să-ţi stăpâneşti anxietatea, decât s-o laşi pe ea să te stăpânească. Nu se pune problema de a scăpa de anxietate, ci de a alege de a merge înainte şi de a întreprinde acţiuni constructive în ciuda anxietăţii, construind astfel rezistenţă şi încredere în tine şi deschizându-te către noi posibilităţi pentru o viaţă productivă şi plină de sens.  

Nu este uşor dar merită cu siguranţă efortul!